top of page
Banner Sponsor.jpg
Banner Sponsor.jpg

Interviu cu părintele Florin Simionca

El, preotul investit de episcopul său prin harul sfințitor, are datoria de a mijloci, a intermedia între Dumnezeu și oameni. Dumnezeu îi așteaptă pe oameni, oamenii îL caută pe Dumnezeu, iar preotul este la mijloc. Nu este greu să ne imaginăm deci rolul preotului, care trebuie să fie întâi de toate cu inimă de părinte, apoi de frate și de prieten. Cu acest discernământ încerc să le slujesc celor încredințați.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiți un sprijin al sufletelor românilor aflați departe de casă?

Deşi poate ar părea de necrezut, în diasporă, românii îl caută mai intens pe Dumnezeu şi Îl află la fiecare rugăciune, la Sfânta Liturghie şi la fiecare moment de împărtăşire cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine.

 

De fiecare dată când mă gândesc la noi românii din diaspora, vizualizez involuntar Diaspora israeliților, mai ales din robia babiloniană. Astfel încât, evocăm binecunoscuta cântare din Postul Mare:

"La râul Babilonului

Acolo am şezut și am plâns,

Când mi-am adus aminte de Sion...".

 

În câteva cuvinte, aceasta este soarta românului ortodox, legat sufleteşte de Dumnezeu pe care L-a experiat pur în copilărie în satul lui, în orașul lui și în țara lui, și pe care îl caută apoi cu nesaț, voluntar sau involuntar "în ce chip dorește cerbul izvoarele apelor" (Ps. 42, 1). Iar setea aceasta și-o astâmpără, şi-o satisface cu adevărat numai în şi prin Biserică, acolo unde preotul are un rol extrem de important.


El, preotul investit de episcopul său prin harul sfințitor, are datoria de a mijloci, a intermedia între Dumnezeu și oameni. Dumnezeu îi așteaptă pe oameni, oamenii îL caută pe Dumnezeu, iar preotul este la mijloc. Nu este greu să ne imaginăm deci rolul preotului, care trebuie să fie întâi de toate cu inimă de părinte, apoi de frate și de prieten. Cu acest discernământ încerc să le slujesc celor încredințați. Firește că intrând în detalii, ar mai fi multe de spus, ca de exemplu: creşterea lor spirituală, menținerea unei permanente legături organice cu Biserica şi Patria mamă, precum și grija extremă de a transmite tot tezaurul acesta (credinţa şi ADN-ul românesc), copiilor, care în funcţie de contextul viitor, vor avea datoria să-şi trăiască duhovniceşte viaţa aici, sau să se întoarcă acasă. Îi îndemn pe oameni din inimă să nu renunțe la acest ideal: întoarcerea acasă. Firesc, nu ar fi trebuit să fim aici. Însă dacă am ajuns, luptăm şi trăim!

Cum reuşeşte Biserica românească să fie un punct de sprijin spiritual și cultural pentru comunitatea din Diaspora?

În prezent, prin înființarea Arhiepiscopiei Marii Britanii şi Irlandei de Nord, dar mai ales prin instalarea Arhiepiscopului, Înalt Preasfinţitul Părintele nostru Atanasie, vorbim de o Biserică organizată din toate punctele de vedere.

 

Însă și până în acest moment Biserica s-a manifestat ca un centru și punct de sprijin spiritual și cultural pentru românul ortodox din Diasporă. Inclusiv la noi au existat astfel de manifestări. Amintesc doar câteva, de exemplu: Concertul folcloric cu maestrul Dumitru Fărcaș, Concertul de colinde cu maestrul Stefan Hrușcă.

 

Din punct de vedere al spiritualității, credincioşii se spovedesc des și se împărtăşesc şi mai des cu Sfintele Taine. Dar apropierea lor de biserică se mărturiseşte şi prin ajutorul pe care îl dau în diferite acţiuni de voluntariat, la curăţenia din lăcaşul de cult sau furnizarea unor informații strict necesare pentru ceilalți confrați, etc. Englezii şi ceilalți rezidenţi, indiferent de naţionalitate sau de confesiunea lor, nu îţi îngrădesc cu nimic trăirile. Toţi îţi respectă credinţa. Depinde însă de fiecare în parte. Să vrea să trăiască frumos şi să-L descopere cu adevărat pe Dumnezeu. Desigur, oamenii care sunt foarte atașați de Biserică, prin Biserică se și culturalizează. În cele mai multe cazuri, cultura este autonomă. Dar la omul duhovnicesc, ea nu mai este autonomă, ci vine în sprijinul spiritualității. Și când omul iubitor de spiritualitate are și cultură, cultura îl ajută foarte mult.

 

Fiind o pârghie, ea transmite bogăția duhovnicească pe care acesta vrea să o împărtășească și altora. Însă atunci când cultura a reprimat în fața valorilor spirituale, atunci se poate vorbi de un rol mai puțin creativ al ei, ba chiar de influenţe malefice ale culturii, când omul face cultură pentru cultură, artă pentru artă ș.a.m.d.

Însă, atât din perspectivă spirituală, cât și culturală Biserica este ca o mamă. Iar a respinge sau a denigra biserica te face orice, dar numai român nu, aşa cum spunea marele nostru poet, Eminescu.

Ce le recomandați credincioșilor pentru a-și spori trăirea spirituală, în special în contextul unei vieţi aglomerate în Diaspora?

Aş porni de la cele două verbe fundamentale în orice limbă, inclusiv în limba engleză, adică to be and to have, a fi și a avea. Viața omului asumat, care se conduce după ceea ce a investit Dumnezeu în el, adică rațiune și inimă, trup şi suflet, va trebui să nu piardă din vedere esența, ceea ce de fapt îl definește cu adevărat.

 

Evident că, a fi este superior lui a avea. Slavă Domnului, mai greu sau mai uşor fiecare are ceva care stă la baza supraviețuirii sale pe acest pământ, însă fără să ne lamentăm, omul din Occident are o viață chiar decentă. Pe fondul acesta numaidecât, grija lui va trebui să fie îndreptată spre ce are mai înălțător în ființa lui, și anume sufletul. Iar odată ce am ajuns la această paradigmă, atingem de fapt ceea ce ne interesează cel mai mult: Dumnezeu.

 

În fond singurul scop real al existenţei noastre fiind mântuirea. E nevoie ca toți credincioșii să fie conștienți

de epoca, ideologiile și contextul în care își trăiesc viața.

Toate ideologiile îl duc pe om până la mormânt. Ultimul cuvânt fiind moartea. La

noi însă, în Biserică, ultimul cuvânt este Învierea!

Aș încheia cu un citat care ne poate inspira pe toţi, preluat din Tolstoi, care zice: „a-L cunoaște pe Dumnezeu și a trăi este același lucru!”

 

Hristos a înviat!

Interviu cu părintele Florin Simionca

Interviu cu părintele Florin Simionca

Interviu cu părintele Florin Simionca

Interviu cu părintele Florin Simionca

Interviu cu părintele Florin Simionca

Interviu cu părintele Florin Simionca
Interviu cu părintele Florin Simionca
Interviu cu părintele Florin Simionca
Interviu cu Părintele Florin Daniel Marc
Interviu cu Părintele Florin Daniel Marc
Interviu cu Alexandra Bolovegea, fondator International Funerals LTD
Interviu cu Alexandra Bolovegea, fondator International Funerals LTD
Copy of Banner Sponsor.jpg
Comments

Împărtășește-ți gândurileScrie primul comentariu.
bottom of page