Interviu cu Părintele Cosmin Savu

cel mai mare ajutor pe care pot să-l ofer: să fiu o lumină, un ghid, pentru ca fiecare om să își găsească drumul către Dumnezeu.

1.Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiți un sprijin al sufletelor românilor aflați departe de casă?

Pentru mine, a fi un sprijin al românilor aflați departe de casă înseamnă, în primul rând, a le arăta calea către Hristos, pentru că, într-o țară străină, unde sunt multe tentații, sufletul se poate pierde foarte ușor. Indiferent că este vorba de un copil, o femeie, un bătrân sau un bărbat, principalul meu rol este să-i aduc pe oameni în prezența lui Hristos.

Cum îl găsește un suflet pe Hristos? În două moduri foarte clare: mai întâi, schimbându-și viața după principiile lăsate de Dumnezeu, prin Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, iar apoi, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, în biserică. Eu încerc, cu toată smerenia, să ajut fiecare om care îmi stă în față să conștientiezeze despre cât de esențial este acest lucru.

De multe ori, oamenii vin la biserică pentru a-i cere ceva lui Dumnezeu și apoi pleacă înapoi la ale lor. Dar adevărata pace sufletească nu vine din ceea ce primim, ci din faptul că ne așezăm viața după Hristos. Iar acesta este un drum greu, pentru că presupune ca omul să își vadă propriile lupte interioare, propriile slăbiciuni. Nu e ușor să vorbești despre păcat, despre schimbare, dar pocăința este cheia.

Oamenii care vin la biserică vin, în mare parte, cu durere în suflet, cu eșecuri emoționale, profesionale sau morale. Pregătirea mea în asistență socială mă ajută să îi înțeleg și să le ofer sprijinul de care au nevoie. Dar, dincolo de toate, adevărata speranță și schimbare vin din întâlnirea lor cu Hristos.

Dacă omul ajunge la această întâlnire, viața lui se schimbă profund – în felul în care vorbește, gândește, relaționează cu cei din jur. Dacă nu, rămânem în singurătățile noastre, în neputințele și frământările noastre. De aceea, acesta este cel mai mare ajutor pe care pot să-l ofer: să fiu o lumină, un ghid, pentru ca fiecare om să își găsească drumul către Dumnezeu.

2. Cum reușește Biserica românească să fie un punct de sprijin spiritual și cultural pentru comunitatea din Diaspora?

Biserica Românească în diaspora este atât un sprijin spiritual, cât și cultural. Dar ce înseamnă, de fapt, „biserică”? Mulți cred că este doar o clădire, însă biserica suntem noi, credincioșii. Hristos folosește două analogii: biserica este mireasa Lui, ceea ce înseamnă fidelitate față de Dumnezeu și este trupul Lui, în care creștem și ne desăvârșim.

Pentru a fi parte din biserică, trebuie să ascultăm de principiile lui Hristos: să spunem adevărul, să ne pocăim, să ne spovedim și să ne împărtășim. Doar astfel putem deveni „omul cel nou” la care ne cheamă Dumnezeu.

Biserica are și un rol cultural, păstrând limba, literatura și tradițiile românești. Pentru tinerii din diaspora, acest lucru este vital – fără rădăcini, dorul de casă devine un gol. De aceea, noi organizăm tabere în România, unde copiii redescoperă frumusețea locurilor natale, liniștea naturii și bucuria tradițiilor strămoșești. Niște locuri pe care eu, doar în poezie le pot descrie, România e un loc ce te lasă fără cuvinte.

Totuși, prioritatea noastră rămâne Hristos. Cultura și identitatea sunt prețioase, dar fără credință, pierdem tot.

3.Paștele este o sărbătoare de renaștere și reînnoire; cum încurajează Biserica comunitatea să își regăsească liniștea sufletească în această perioadă?

În iureșul vieții cotidiene, suntem mereu grăbiți, preocupați de muncă și responsabilități. Dar perioada Sărbătorilor Pascale ne oferă șansa de a ne opri, de a ne regăsi liniștea sufletească și de a ne apropia de Dumnezeu.

Biserica ne încurajează să ieșim din această goană și să participăm la slujbe, să înțelegem Lumina adusă de Hristos și jertfa Sa făcută din iubire pentru noi. Mulți oameni, în fața sfârșitului, nu regretă lucrurile materiale, ci faptul că nu și-au îngrijit sufletul, că au amânat împăcarea cu Dumnezeu.

Pocăința înseamnă să renunțăm la ceea ce ne îndepărtează de Hristos și să ne curățăm sufletul prin spovedanie și rugăciune. Dumnezeu ne cheamă să umblăm în iubire, să fim „fii ai luminii”, să răspândim bunătate și pace în jurul nostru.

Lumânarea aprinsă în noaptea de Înviere este un simbol al acestei chemări – fiecare dintre noi este chemat să lumineze, să aducă bucurie și speranță.

Aceasta nu este doar o lecție pentru Postul Paștelui, ci pentru întreaga noastră viață. Acum, mai mult ca oricând, să ne deschidem inimile și să îi oferim lui Hristos întâietate.

4.Ce înseamnă pentru comunitatea românească din UK să participe la slujba de Înviere și cum influențează acest eveniment relațiile dintre români?

Pentru comunitatea românească din UK, slujba de Înviere are o semnificație profundă. Fiecare o trăiește diferit – unii vin din dor de casă, alții caută liniște sufletească, iar mulți vin din credință. Dar toți se regăsesc în bucuria Învierii. Este un moment care aduce oamenii împreună și le reamintește de rădăcinile lor, de tradiții și de credința comună.

Pentru a ne bucura cu adevărat de Înviere, trebuie să înțelegem jertfa Domnului Iisus. Moartea Sa pe cruce a fost un supliciu îngrozitor, o suferință extremă. De aceea, Postul Paștelui nu este doar o tradiție, ci o pregătire spirituală care ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu.

Acest post începe cu Duminica Ortodoxiei, unde icoanele ne amintesc că fiecare dintre noi este chemat să fie o icoană a lui Dumnezeu. În a doua duminică, ni se vorbește despre Lumina dumnezeiască – și noi suntem chemați să răspândim această Lumină în jurul nostru. A treia duminică ne pune în față Crucea, fără de care nu putem înțelege mântuirea.

Apoi, în a patra săptămână, învățăm din viața Sfintei Maria Egipteanca, care, deși trăise în păcat, s-a întors la Dumnezeu și a devenit o mare sfântă.

Acest exemplu ne arată că niciun trecut nu este prea întunecat pentru iertarea divină. După ea, îl sărbătorim pe Sfântul Ioan Scărarul, care, de mic, l-a urmat pe Hristos și a găsit adevărata bucurie în dragostea lui Dumnezeu.

În ziua de azi, mulți caută fericirea în plăceri trecătoare, dar descoperă că golul din suflet se adâncește. Singura pace adevărată vine din apropierea de Dumnezeu. Așa cum spunea Fericitul Augustin: „Inima noastră este neliniștită până se odihnește în Dumnezeu.” Dacă înțelegem aceste lucruri, ne bucurăm cu adevărat de Învierea Domnului și trăim Paștele nu doar ca un ritual, ci ca o renaștere sufletească.

5.Ce le recomandați credincioșilor pentru a-și spori trăirea spirituală în timpul postului și Sărbătorilor Pascale, în special în contextul unei vieți aglomerate în Diaspora?

Există o luptă foarte mare. În spatele acestei lupte se află o adevărată armată de ispite menite să nu lase omul să iasă din vârtejul vieții cotidiene. De aceea, cel mai important lucru este ca fiecare să-și facă timp pentru Dumnezeu. Timpul trece oricum, iar noi, de multe ori, alergăm după ceva iluzoriu, asemenea Fetei Morgana, fără să ajungem la esență. Acesta este planul diavolului: să ne țină ocupați cu lucruri care ne îndepărtează de Dumnezeu.

Dacă reușim să vedem dincolo de această cursă zilnică și să ne dorim o întâlnire autentică cu Hristos, dacă simțim nevoia unei restartări spirituale și vrem să mergem pe calea Lui, atunci trebuie să acționăm concret, nu doar să ne gândim la acest lucru. Să ne găsim o biserică, un preot care Îl iubește pe Hristos și să îi spunem: „Părinte, vreau să Îl urmez pe Hristos, să îmi înnoiesc viața, să trăiesc după principiile Lui Dumnezeu, să înțeleg Evanghelia și să mă apropii de El.” Acesta este cel mai bun lucru pe care îl putem face, nu doar pentru viața aceasta, ci și pentru veșnicie.

Alegerile pe care le facem astăzi au consecințe veșnice. Noi trăim în această lume doar pentru o clipă, dar în această clipă ne hotărâm destinul pentru toată eternitatea. Prin iubirile pe care le alegem – fie pentru Dumnezeu, fie pentru păcat – ne stabilim direcția sufletului nostru. Mulți oameni nu conștientizează acest lucru și cred că se pot juca cu păcatul și cu sufletul lor fără consecințe. Însă, atunci când vine momentul unei judecăți omenești, când poliția bate la ușă și spune „Trebuie să plătești pentru ceea ce ai făcut”, abia atunci realizează gravitatea alegerilor lor.

Dumnezeu ne avertizează să nu ne temem doar de judecata omenească, ci mai ales de cea divină, care are putere asupra sufletului nostru. Dumnezeu vrea să ne salveze, a făcut tot ce ține de El pentru a ne oferi această șansă. Acum rămâne la latitudinea noastră să alegem. Dumnezeu bate la ușa inimii noastre, dar nu intră cu forța, așa cum face diavolul.

De aceea, insist și reiterez: fiecare trebuie să își facă timp pentru Dumnezeu. Poate fi ultimul Paște pe care îl mai prindem, nimeni nu este stăpân pe viața sa. Am văzut mulți oameni care și-au făcut planuri, dar viața lor s-a sfârșit înainte să le împlinească. Diavolul șoptește mereu: „Lasă, mai ai timp, o să te ocupi de sufletul tău mai târziu.” Dar nu știm cât timp avem.

Tocmai de aceea, trebuie să îi arătăm lui Dumnezeu că El este important pentru noi ACUM.

Să nu ne amăgim, ci să ne facem timp pentru El, căci acest timp are ecou în veșnicie.