top of page
De vorbă cu Irina Schwab, avocată în UK

De vorbă cu Irina Schwab, avocată în UK

January 10, 2024 at 10:00:00 PM

Avocat

Echipa Manole continuă seria de povești ,,meșterești”. Am stat de vorbă cu Irina Schwab, avocat, profesionist și, mai presus de toate, un om dedicat. Cu rădăcinile în Ploiești și pregătire universitară și postuniversitară în București, Irina a pășit pe drumuri neașteptate și și-a petrecut jumătate din viață în Anglia.

Deși acum este avocată în UK și pasionată de sistemul juridic, ea ne-a mărturisit că prima ei dragoste a fost învățământul. Are pregătire de cadru didactic și de lingvist, ba chiar a fost lector la catedra de literatură comparată, iar apoi a predat într-un centru privat. Irina a publicat cărți și vorbește cu mare pasiune despre acest domeniu, chiar și DEX-ul i-a trecut prin condei.

Când s-a mutat în Londra, Irina nu avea pregătire juridică, și-a descoperit pasiunea pentru avocatură în urma unor cursuri, pe care ne spune că le-a început pentru a-și perfecționa limba engleză, iar treptat a obținut numeroase calificări.

Irina a făcut cunoștință cu domeniul începând să lucreze pentru o instituție puternică, anume Procuratura Britanică, unde s-a ocupat de cazuri dificile din cadrul POCA (proceeds of crime act), însă înainte de asta a fost voluntar și trainee solicitor și mărturisește că, deși nu i-a fost ușor, a învățat că în meseria asta trebuie să dai 1000%, nu 100% pentru a reuși.

În 2015, a decis să își ia drumul în propriile mâini, a plecat de sub umbrela procuraturii și a închiriat un spațiu al ei. Fără consiliere în marketing și fiind nouă pe piață, s-a bazat mult pe pregătirea de lingvist și a început cu procurile, care au fost foarte populare, fiind traducător autorizat, i-a fost ușor să le redacteze în ambele limbi. Odată cu noul spațiu a venit și un nou început, o nouă perspectivă. Împreună cu soțul ei, avocata avea o afacere de consiliere juridică gratuită, unde își amintește cu mândrie și compasiune că s-a ocupat de 3500 de cazuri, fără a primi niciun ban. Irina vorbește cu demnitate despre munca și lucrurile învățate împreună cu soțul ei, dedicarea lor a fost răsplătită chiar de un premiu, Pro Bono Award 2015 (îl apucă zâmbind de pe raft și îl arată la cameră). Cei pe care i-au ajutat au creat un val de recomandări, iar ei au câștigat astfel prețuirea comunității.

Irina ne spune că 90% dintre clienții săi sunt români, iar de curând serviciile ei au fost descoperite și de bulgari și albanezi, extinzându-și paleta de clienți la diverse naționalități. Discuția cu Irina ne-a purtat prin multe stări, am aflat că numele ei a ajuns în cartea de istorie a legii, după ce a câștigat un caz important împotriva construcției unui crematoriu, fără a primi bani.

Pe lângă experiența solidă în domeniul juridic, pasiunea pentru literatură și învățământ, implicarea în pregătirea atașaților NATO și multe alte certificări, Irina adaugă prin hobby-uri o notă creativă vieții sale profesionale. Este pasionată de croitorie și design și, mai nou, și-a descoperit interesul pentru restaurarea clădirilor vechi, istorice, s-a apucat chiar de un master în spatial planning. Irina își amintește cum pasiunea pentru croitorie a adus-o într-o situație neprevăzută, dar comică, ea ne-a spus zâmbind, cum judecătorul a aflat de talentul ei în croitorie și a chemat-o în biroul său să-i repare roba care se destrămase.

Când vine vorba de serviciile pe care le oferă, Irina ne prezintă o gama largă: consiliere în domeniul dreptului penal și dreptul familiei, revizuire și întocmire de contracte și multe altele, lucrând pentru High Court Enforcement, ea ne spune și de diversitatea de servicii în care ei sunt specializați. În paralel cu activitatea de avocatură, Irina are o firmă de servicii conexe și se ocupă de traduceri, legalizări, procuri și consiliere juridică. Avocata a observat că, în ultimul timp, cele mai cerute servicii de către români sunt procurile, consultanțele ce privesc dreptul familiei și abaterile de la regulamentul rutier.

Am adus în discuție valorile, Irina ne spune că este cunoscută pentru onestitatea sa, mărturisește că întotdeauna le-a spus oamenilor adevărul verde în față, chiar dacă acesta a fost uneori dur și că nu a fost niciodată plătită pentru a le spune clienților ceea ce vor să audă. A doua valoare pe care o aduce în discuție este puterea cuvântului, ea ține foarte mult la recomandările pe care le generează clienții, deoarece au la bază încrederea. Vorbind apoi de mândrie, Irina o consideră atât un viciu, cât și o valoare, ea spune că pentru a reuși în acest domeniu trebuie să fii conștient de propriile competențe, să te dedici la capacitate maximă și să te lipsești de superficialitate.

Încrederea a fost de multe ori menționată în discuția cu Irina, iar în final, aceasta ne-a împărtășit motto-ul ei ,,Prețuim încrederea pe care ne-o acordați!”, care reflectă cel mai bine relația dintre ea și oamenii care au apelat la serviciile sale și cărora le-a acordat sprijin.
Într-o cheie optimistă, așa cum a fost întreaga discuție, guvernată de zâmbete și gânduri bune, Irina Schwab transmite tuturor că și-ar dori ca oamenii să se susțină mai mult unii pe ceilalți, și să nu uite că ,,bine faci, bine găsești!”

Irina Schwab, omul și profesionistul, a avut un parcurs ascendent, s-a lovit de obstacole și uneori și-a pus la îndoială credința în această meserie, a obținut multe calificări, a ajutat oameni și a rezolvat numeroase cazuri, chiar gratuit, demonstrând că este cu adevărat bună la ceea ce face. Pe lângă serviciile complexe, multele cunoștințe pe care le deține și succesele notabile, discuția cu Irina ne-a convins că veți avea ocazia de a colabora cu un profesionist, un om dedicat și pasionat de sprijinul pe care îl acordă.

#100 #100povesti #povesti #mesteri #mesterifaini #povestifaine #manoleUK #mesteriUK
#avocat #UK #avocatUK #povesticuoamenifaini

Idei ștampilă.png

Ștampila de "Meșter Verificat” indică faptul că identitatea acestor membri a fost verificată, confirmând că sunt persoane reale și activează într-un anumit domeniu. Este important să subliniem că procesul nostru de verificare se concentrează exclusiv pe autentificarea identității. nu verificăm diplomele, acreditările, licențele sau alte certificări ale meșterilor. Ne bazăm pe etica și transparența membrilor noștri, având încredere că aceștia doresc să ofere o colaborare sinceră și autentică prin intermediul platformei noastre.

Copertă website desktop - 1200x450.png

SCRIEM POVESTEA PRIMILOR 100 DE MESTERI INSCRISI IN 2024 PE PLATFORMA

Poveste sustinuta de:

ALTE  POVESTI

De vorbă cu Robert Eremia, DJ în UK

De vorbă cu Robert Eremia, DJ în UK

Continuăm seria de povești ,,meșterești”. Am stat de vorbă cu Irina Schwab, avocat, profesionist și, mai presus de toate, un om dedicat. Deși acum este avocată în UK și pasionată de sistemul juridic, ea ne-a mărturisit că prima ei dragoste a fost învățământul...
De vorbă cu Elena Teofil, contabilă în UK

De vorbă cu Elena Teofil, contabilă în UK

Continuăm seria de povești ,,meșterești”. Am stat de vorbă cu Irina Schwab, avocat, profesionist și, mai presus de toate, un om dedicat. Deși acum este avocată în UK și pasionată de sistemul juridic, ea ne-a mărturisit că prima ei dragoste a fost învățământul...
De vorbă cu Ramona Rusu, manager în asigurări în UK

De vorbă cu Ramona Rusu, manager în asigurări în UK

Continuăm seria de povești ,,meșterești”. Am stat de vorbă cu Irina Schwab, avocat, profesionist și, mai presus de toate, un om dedicat. Deși acum este avocată în UK și pasionată de sistemul juridic, ea ne-a mărturisit că prima ei dragoste a fost învățământul...
bottom of page